RĂZBOI în Ucraina, ziua 820. Situația pe front, tot mai dificilă/Bombardamente masive în Harkov

RĂZBOI în Ucraina, ziua 820. Situația pe front, tot mai dificilă/Bombardamente masive în Harkov
RĂZBOI în Ucraina, ziua 820. Situația pe front, tot mai dificilă / Sursa FOTO: Profimedia
Publicat: 23/05/2024, 07:23

Războiul din Ucraina a intrat joi, 23 mai, în a 820-a zi, iar GÂNDUL vă prezintă principalele evenimente din țara vecină.

Rusia a revendicat preluarea sub control a aşezării Klişceevka, una din puţinele localităţi pe care armata ucraineană le recucerise în cursul contraofensivei din vara lui 2023.

Rușii înaintează pe front

Forţele ucrainene sunt în defensivă după acest eşec, ducând lipsă de oameni şi de armament, o situaţie accentuată de numeroasele întârzieri în furnizarea ajutorului militar promis de Occident, inclusiv de SUA, arată AFP.

De cealaltă parte, trupele ruse au preluat iniţiativa şi înaintează puţin câte puţin pe frontul de est, unde au înregistrat succese tactice şi au capturat o serie de localităţi, în special oraşul-fortăreaţă Avdiivka, în februarie.

Acest avans, obţinut cu preţul unor pierderi mari, nu le-a permis totuşi, deocamdată, să realizeze un adevărat progres, mai scrie sursa citată.

În această dinamică, Rusia a anunţat că a cucerit satul Klişceevka, situat în regiunea Doneţk, la aproximativ 5 km sud de Bahmut, un oraş care a fost distrus aproape complet în urma luptelor şi care a căzut în mâinile ruşilor în mai 2023, după confruntări duse pe durata a 10 luni.

„Unităţile Grupului Sud, după operaţiuni active, au eliberat localitatea Klişceevka”, a precizat Ministerul rus al Apărării în raportul său zilnic.

Kievul a anunţat recucerirea acestui sat în septembrie 2023, în timpul marii sale contraofensive de vară destinată să străpungă frontul în est şi sud, cu ajutorul armelor occidentale, dar care a eşuat, izbindu-se de apărarea rusă, linii de tranşee fortificate şi câmpuri de mine.

Zelenski anunță „lupte grele”

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a subliniat că lupte grele se duc în continuare în regiunea Doneţk. Situaţia în „sectorul Pokrovsk şi în alte sectoare din regiunea Doneţk – Kramatosk, Kurahovo – rămâne extrem de dificilă, iar acolo se derulează cele mai multe lupte de pe front”, a afirmat el.

Armata ucraineană, slăbită, a trebuit să facă faţă, din 10 mai, unei ofensive ruse în regiunea Harkov (nord-est), unde a fost constrânsă să recurgă la rezervele sale preţioase.

Autorităţile de la Kiev au raportat un atac cu dronă al forţelor ruse asupra unei maşini a poliţiei ucrainene, „aflate în drum pentru a securiza civili”, care a dus la moartea unui poliţist, în timp ce altul a fost rănit. S-a întâmplat în micuțul oraș Vovceansk, localitate aflată în centrul actualelor lupte din Harkov.

Preşedintele rus Vladimir Putin a afirmat, la rândul său, că obiectivul ofensivei din Harkov este de a crea „o zonă tampon” în teritoriul ucrainean pentru a se pune capăt loviturilor asupra zonelor ruse de la frontieră.

Trupele ruse controlează 49 de localităţi în Harkov (nord-est), a declarat şeful administraţiei civil-militare înfiinţate de Rusia în această unitate administrativă, Vitali Gancev.

Atac într-o cafenea din Harkov: 10 răniți!

Un atac aerian rusesc asupra orașului Harkov a distrus o cafenea, a avariat o clădire rezidențială din apropiere și a incendiat o benzinărie, iar oficialii locali au declarat că 10 persoane au fost rănite, dintre care cel puțin una este în stare gravă.

„Am rămas fără nimic”, a declarat pentru Reuters proprietarul Vahe Ohandzhanian, prezent în ruinele cafenelei sale, din care explozia a smuls o bucată mare, împrăștiind panouri de acoperiș din tablă ondulată și cărămizi la zeci de metri distanță.

Un bloc cu 12 etaje de peste drum a avut aproape toate ferestrele aruncate în aer. La aproximativ 50 de metri distanță, un troleibuz verde avea, de asemenea, toate geamurile distruse și partea din spate acoperită de pete de sânge. Procurorii regionali au declarat că șoferului troleibuzului i-au fost amputate ambele picioare.

Rusia a folosit o bombă teleghidată UMPB D-30 lansată din regiunea limitrofă Belgorod, au adăugat procurorii pe Telegram, potrivit Reuters. Alte trei persoane au fost spitalizate, potrivit guvernatorului regional Oleh Syniehubov.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Liviu Dragnea face un anunț surprinzător. Candidatul pe care îl susține la scrutinul de duminică
Lidia Buble, înșelată cu cine se aștepta mai puțin: 'Era angajata noastră'
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
„Taxă pe țeavă” pentru cei care stau la bloc. Opaina: E o aberație colosală. Nu...
Adriana Bahmuțeanu, dispusă să se mute în casa lui Silviu Prigoană pentru a fi alături...
Cum arată buletinul de vot la primul tur de la alegerile prezidențiale 2024
Dmitri Medvedev, în culmea satisfacției, după atacul rusesc cu noua rachetă balistică: „Asta ați vrut?...
Motivul real pentru care Silviu Prigoană și-a botezat primii copii Honorius, Silvius și Maximus
Andreea Bănică, noi imagini HOT pe internet. Fanii au crezut că nu văd bine: solista...
Ce a găsit o echipă de muncitori în fața primăriei din Tulcea. Clădirea risca să...
Ghiță a murit pe loc, în mașina ruptă în două, în Maramureș. A fost găsit...
El este Ghiță, tânărul în vârstă de 29 de ani, care și-a pierdut viața într-un...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Amendă pentru depășirea vitezei legale cu până la 10 km/h?
Istoria alegerilor prezidenţiale din România: de la căderea comunismului la democraţia europeană
Structură ENIGMATICĂ găsită în jurul unei stele din afara galaxiei noastre
Un mare antrenor al fotbalului românesc ne-a părăsit. A fost mentorul multor generații de fotbaliști:...
WhatsApp, două modificări revoluționare. Toți utilizatorii sunt afectați
Horoscop weekend 23 - 24 noiembrie 2024. Ce zodii sunt binecuvântate de Univers în aceste...
„Un prunc” Igor Cuciuc, primele declarații despre cel de-al doilea copil, după moartea tragică a...
Adriana Bahmuțeanu, despre relația cu fostul soț din ultima perioadă. Ce i-au spus copiii ei...
A îngropat Dana Roba securea războiului cu părinții lui Daniel Balaciu? Cum a decurs întâlnirea...
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Nevasta mea s-a îmbrăcat în polițistă și mi-a spus..
Clara Barton, creatoarea Crucii Roșii Americane. „Mi-aș dori doar să pot lucra pentru un scop...